Unii oameni nu mor niciodata

( in amintirea unchiului Titica si a matusii Tanta)

La distanta de un an si patru luni doua suflete s-au regasit in ceruri.

Sigur si acolo ca si aici sunt alaturi pentru ca, alaturi sa fie in gand si fapta pentru toti cei din jurul lor.

Straini sau rude au avut mereu usa casei lor deschisa si o farfurie de mancare pe masa.

Modesti, cu o prezenta aproape insesizabila, au fost liantul familiei. Ei se impacau cu toata lumea si incercau sa-i impace pe toti.

Necazurile si supararile nu i-au ocolit dar, cu tact si cu diplomatia data de bunul simt le-au depasit transformand necazul in bucurie.

Cand a plecat unchiul parca s-a dat adunarea la raport! Din toate colturile ne-am adunat veri si verisoare care apoape nu ne cunosteam. La “masa mortului” s-au depanat amintiri si s–a batut palma ca la patruzeci de zile ne vedem cu totii. Asa a fost. Matusa a stat alaturi de noi si ne-a ascultat sporovaiala. Cred ca asta a fost dorinta unchiului….sa ne adune odata pe toti. Cum se spune ca la 40 de zile sufletul se duce la ceruri, ei bine sufletul unchiului s-a dus luand un pic din sufletele noastre.

Neasteptat, matusa a cazut la pat si tot neasteptat a venit vestea.  A plecat!

Iar ne-am intalnit cu totii. Iar am vorbit si fiecare ne-am amintit ce si cat au facut acesti oameni pentru noi.

Ma intreb daca oamenii astia au cunoscut ura, egoismul, dispretul…… Oamenii astia au trait daruind si au plecat fara sa lase loc vorblor urate.

Intorcandu-ma de la cimitir am inteles ca unii oameni nu mor niciodata.

Stiu, suna ciudat., suna agramat……

Stiu,..poate…veți spune ca mori doar o data …..

Nu!

Eu cred ca oamenii mor de mai multe ori….întâi moare trupul, apoi moare sufletul, apoi mor amintirile despre omul respectiv.  Moartea amintirilor duce spre moartea adevarata – uitarea!

Trupul nu moare…transformat in cenușă sau pământ el își continua viata.

Sufletul nu moare pentru ca il regăsești in tot ce a lăsat in urma trupul.

Omul moare atunci când mor amintirile celor din jur!